Preloader Close
loveicon

Despre noi

Povestea noastră

Povestea noastră începe departe de casă, în anul 2020, anul în care Pământul s-a oprit în loc. Odată cu el, ne-am oprit și noi dintr-un ritm alert, dintr-o rutină prestabilită, în care ne împărțeam timpul între serviciu, copii, școală, activități extrașcolare, fără prea mult timp de a reflecta la ce ne dorim cu adevarat. Dintr-odată, am fost nevoiți să lucrăm de acasă, având și copiii lângă noi (2 și respectiv 4 ani), deoarece școlile erau închise. Ca niciodată până atunci, petrecând tot timpul împreună, ne-am dat seama de cât de importantă este pentru cei mici continua interacțiune cu părinții, și cât de mult această interacțiune are influență asupra dezvoltării și comportamentului lor.

Pe de altă parte, tot în această perioadă am făcut parte dintr-o comunitate bine închegată, unde, indiferent de statutul social și puterea financiară, oameni ce nu se cunoșteau între ei, s-au unit să-i ajute pe cei vulnerabili. Ne-am dat seama atunci că odată ce oamenii de bine se unesc, pot face minuni. Sentimentul pe care l-am avut ajutându-i pe cei mai puțin norocoși, ne-a convins să ajutăm mai departe.

În tot acest timp de izolare, toate lucrurile care s-au întâmplat, ne-au determinat să ne recalculăm prioritățile și am hotărât că ar trebui să petrecem mai mult timp cu copiii și ei la rândul lor cu bunicii (care erau la mare distanță), dar și să continuăm să ajutăm  comunitatea în care trăim, astfel încât la final de zi să simțim că am făcut tot ce ne-a stat în putere să ajutăm și pe alții.

Așa am ales să ne întoarcem acasă, locul din care am plecat în urmă cu 14 ani. A fost o decizie greu de luat, dar am considerat că doar acasă o să reușim să petrecem mai mult timp cu copiii noștri, o să avem părinții mai aproape și nu în ultimul rând, să putem ajuta orașul natal așa cum nu o puteam face de departe.

Am găsit o Românie care s-a schimbat mult in ultimii ani, însă cu lucruri încă de făcut, în special în mediu rural sau urban mic.

Având în minte societatea din care veneam, foarte bine organizată, care iși poate proteja categoriile defavorizate, am decis înființarea Asociației Sfântul Nicolae Corabia, care să facă acest lucru.

Suntem conștienți că nu putem schimba atât cât ar fi nevoie, dar putem face o diferență într-un oraș.

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare. Vă respectăm confidențialitatea și vă oferim posibilitatea de a alege ce cookie-uri să primiți, în orice moment. Continuând, acceptați termenii și condițiile, politica de cookie-uri și politica de confidențialitate.

Privacy Settings saved!
Setări de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații din browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați-vă serviciile personale de cookie-uri aici.

Aceste cookie-uri sunt necesare pentru funcționarea site-ului web și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.

Pentru a utiliza acest site web, utilizăm următoarele cookie-uri necesare din punct de vedere tehnic
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec
  • PHPSESSID
  • woocommerce_

Respinge tot
Acceptă