Pe de altă parte, tot în această perioadă am făcut parte dintr-o comunitate bine închegată, unde, indiferent de statutul social și puterea financiară, oameni ce nu se cunoșteau între ei, s-au unit să-i ajute pe cei vulnerabili. Ne-am dat seama atunci că odată ce oamenii de bine se unesc, pot face minuni. Sentimentul pe care l-am avut ajutându-i pe cei mai puțin norocoși, ne-a convins să ajutăm mai departe.

În tot acest timp de izolare, toate lucrurile care s-au întâmplat, ne-au determinat să ne recalculăm prioritățile și am hotărât că ar trebui să petrecem mai mult timp cu copiii și ei la rândul lor cu bunicii (care erau la mare distanță), dar și să continuăm să ajutăm  comunitatea în care trăim, astfel încât la final de zi să simțim că am făcut tot ce ne-a stat în putere să ajutăm și pe alții.

Așa am ales să ne întoarcem acasă, locul din care am plecat în urmă cu 14 ani. A fost o decizie greu de luat, dar am considerat că doar acasă o să reușim să petrecem mai mult timp cu copiii noștri, o să avem părinții mai aproape și nu în ultimul rând, să putem ajuta orașul natal așa cum nu o puteam face de departe.

Am găsit o Românie care s-a schimbat mult in ultimii ani, însă cu lucruri încă de făcut, în special în mediu rural sau urban mic.

Având în minte societatea din care veneam, foarte bine organizată, care iși poate proteja categoriile defavorizate, am decis înființarea Asociației Sfântul Nicolae Corabia, care să facă acest lucru.

Suntem conștienți că nu putem schimba atât cât ar fi nevoie, dar putem face o diferență într-un oraș.